Andreea Rechițean investighează relațiile dintre oameni și entități non-umane, cu accent pe spațiile de întâlnire și fricțiune în care convivialitatea multispecii devine vizibilă. Lucrez cu fotografia ca metodă de cercetare și traducere vizuală a proceselor socio-ecologice, surprinzând momentele în care specii, ecosisteme și comunități umane se intersectează. Abordarea mea este ancorată în gândire sistemică (systems thinking), în care relațiile sunt înțelese ca rețele dinamice de interdependențe între elemente ecologice, sociale, afective și politice. Prin formarea mea în biologie și ecologie, cât şi prin imagine, încerc să construiesc punți între știință, experiență și percepție, contribuind la noi moduri de a imagina convivialitatea dintre oameni și lumea mai-mult-decât-umană în contexte contemporane de conservare.
Kira Valentina e poetă şi performer. A publicat volumul de poezie „umilirea animalelor” sub pseudonimul val chimic, precum şi noi poezii în antologii, precum De ce pisicile n-au coadă sau Hotel Cosmos, o antologie de poezie SF. În 2024, și-a publicat prima povestire pe platforma lumiposibile.ro. E co-fondatoarea grupului de performance EGG NO EGO (2011-2014). Pasionată de live art în spaţiul public, a organizat diverse acţiuni colective. În 2014, a coordonat The International Performance Art Festival – Platform – în Bucureşti, împreună cu Jürgen Fritz. Din 2022, face parte din colectivul „Citit în/orb.ro” cu care lucrează în spectacole de teatru senzorial și imersiv. Din 2024, participă în programele de performance dezvoltate la Teatre. În creaţiile ei, inventează experienţe în căutarea conexiunii, a prezenţei și a transformărilor benefice. În prezent, desfășoară formatele de performance relațional Fericiri și Canturi. În 2026, a primit o bursă de cercetare de la Institutul Prezentului pentru o publicație despre practica ei artistică.
Ami Lungu este artistă și designer din București. După o activitate în domeniul designului de obiect și al designului vestimentar, și-a orientat practica înspre cercetarea olfactivă și realizarea de instalații bazate pe miros. Din 2012 dezvoltă proiectul Atinge, dedicat cosmeticelor și parfumurilor botanice, cu extensie către experimente olfactive și proiecte culturale.
În 2025 a inițiat și coordonat Skin Territories, un proiect de cercetare și o expoziție multidisciplinară dedicată pielii ca spațiu biologic, cultural și simbolic. A realizat instalații și lucrări pentru expoziții, concerte și proiecte de artă contemporană prezentate la Romanian Creative Week, Atelierele Scânteia, Muzeul Național al Țăranului Român, MINA – Museum of Immersive New Art, Minitremu Unlearning Space, Simultan-Narațiuni Sonore, Meta Spațiu, Muzeul Apei, CNDB, Romanian Design Week, Vienna Design Week și Stockholm Design Week.
În prezent, cercetările sale se concentrează asupra potențialului mirosului de a activa forme de memorie, de a construi relații cu peisajul și de a genera experiențe senzoriale colective.
Ioana Ciuciulică este artist textilist. Prin tehnicile textile practicate, ce includ tapiserie, împâslire, colaj textile și reparație textilă, artista găseste mecanismele necesare înfruntării temerilor legate de viață, moarte, societate, de ce-uri, speranțe etc. Lucrările sale au fost expuse în expoziții locale importante, Diploma Shows, Salonul artelor decorative de la Muzeul Național Cotroceni, Salonul artelor decorative de la Galeria Academiei Române, si internationale în 3Myths for Athens, Grecia și Bienala de arte textile Scythia, Ucraina.
Octavia Bortișcă (Oti) este absolventă a unui master de Antropologie Vizuală și îi place să deseneze și să se plimbe. Are o sensibilitate pentru cotidian, pisici și urban și îi place să țină jurnale despre orice, în orice mod: analog, digital, colaj, împâslit, pictat și ce mai încape.
În această rezidență, dezvoltă un proiect comun cu Jo Zamfir.
Jo Zamfir este scriitoare-cercetătoare şi lucrătoare culturală. Cu studii în antropologie, este atrasa de înțelegeri şi sensuri afective ale obiectelor aparent uzuale, de istorii muncitoreşti şi de infrastructuri sociale părăginite. O preocupă teme precum (în)grijirea şi fragilitatea, lacunele legislative şi posibiliatea de alinare comunitară a spațiilor neprescrise. Face comunicare la F-SIDES Cineclub.
În această rezidență dezvoltă un proiect comun alături de Oti.
Daniela Kneip Velescu a ales să-și petreacă ultimul semestru nu pe coridoarele Städelschule din Frankfurt, Germania, ci la București — orașul ei natal, care îi era, la acea vreme, în mare parte necunoscut. Părinții ei au părăsit țara în perioada în care Casa Poporului din București începea să fie construită. În 2011, s-a înscris la un curs de limba română, concepând de la bun început această „reintegrare” ca pe un eșec artistic atent pus în scenă.
Cu o notă ștrengărească, artista spune în instalațiile sale povești complexe despre societatea post-migrantă a Germaniei. Ea răstoarnă energic și repetat atribuirile venite din exterior și propria identitate, făcând acest lucru într-un mod fermecător, fără a se lua prea mult în serios. Pentru contribuția sa la stația scai, artista nu pare preocupată să lase în urmă o amprentă grea, ci mai degrabă să stabilească o metodă ca umbră a propriei sale existențe: un ansamblu de sculpturi și intervenții.
Anul trecut, s-a aflat la București cu o bursă de cercetare acordată de Senatul Berlinului. Artista petrece o cantitate rezonabilă de timp prăbușind deliberat, din nou și din nou, castelul de cărți numit identitate.
Octavia Anghel (n. 1997, Craiova) este o artistă, profesoară, cercetătoare și teoreticiană cu abordări interdisciplinare. Atât practica sa artistică, cât și scrierea gravitează în jurul contestării limitelor epistemologiilor și a deconstruirii discursurilor vătămătoare asupra celor indezirabili umani sau non-umani.
Teza sa principală pune sub semnul întrebării reprezentările concrete, imaginare și simbolice ale zidurilor și instrumentalizarea lor. Este preocupată de teme legate de separare, alterizare și regimuri de invizibilizare. Lucrarea sa de disertație încearcă să explice cum cei puternici și dominanți ridică ziduri doar pentru a se trezi de „partea bună” a acestora, plasând „alteritatea indezirabilă” de „partea greșită”. Această dihotomizare tribală și pretextul (non-)culturii Celorlalți devin instrumente beligerante de dominare. Octavia susține că zidul este un obiect cu o puternică ambivalență axiologică; zidurile sunt capabile să ofere adăpost, construind un sentiment de acasă și apartenență, în același timp în care pot servi ca instrumente pentru încarcerare și pedeapsă. Ea este, de asemenea, interesată să arate cum cei oprimați găsesc modalități de a deconstrui zidurile opresorului, păstrând în același timp aspectul pozitiv al transformării acestor ziduri în punți de legătură.
În ultimii ani, s-a implicat în proiecte culturale legate de ecologie și comunitate la Stația de Cercetare Experimentală pentru Artă și Viață și în cadrul Rezidenței de pe Maidanul Academiei. Prin contribuțiile sale vizează retrasarea legăturilor culturale și spirituale pierdute cu elementele vegetale și propune exerciții de orizontalitate ierarhică între actorii umani și non-umani ai ecosistemelor.
stația scai 