Maidanul dintre Academia Română și Casa Poporului ocupă un loc ce pare un vid urbanistic în centrul orașului, din perspectiva agenției umane. În jurul lui se ridică impunător instituțiile statului, construite pe locul fostului cartier Uranus demolat în anii ’80 pentru a face loc, în mod violent, noului centru al puterii. Spre deosebire de spațiile verzi din jurul Palatului Parlamentului, organizate într-o geometrie rigidă de garduri vii și peluze tăiate la linie, acest teren a rămas un loc liber în care continuă să germineze semințele grădinilor care au existat cândva, aici. În timp, locul și-a dezvoltat din nou propriile forme de viață; păsările și vântul l-au replantat; arborii și-au pus rădăcinile; fazanii și-au găsit un loc de trai.

După 1989, câteva zeci de parcele din acest teren au fost retrocedate foștilor proprietari ai caselor din cartierul Uranus. Ele sunt împrăștiate pe toată suprafața maidanului și nu formează un bloc compact de proprietate, ci mai degrabă o rețea fragmentată de foste grădini. Aceste terenuri private sunt înconjurate de ceea ce aparține statului, astfel că ele nu pot fi comasate într-o parcelă mai mare, pentru construcția căreia sa se poată întocmi un Plan Urbanistic Zonal în eventualitatea în care ar apărea un investitor cu forță.

Fiecare parcela are o suprafață de aproximativ 200 mp și, nefăcând parte dintr-un țesut urban de locuințe, niciun regulament de urbanism nu permite construcții pe acestea. De asemenea, statul nu găsește o soluție prin care să-i despăgubească pe cei ce nu își pot folosi terenurile, adică să ii exproprieze pentru caz de utilitate publică – de exemplu, pentru amenajarea unui parc pe tot acel teren de aproximativ 12 ha din fața Academiei Române. Deși au existat mai multe propuneri pentru aceasta zonă, inclusiv mai multe propuneri de parc, el rămâne viran, deschis diverselor forme de aproprieri și nevoi în contextul urban. Doar o porțiune din teren, cea de la intrarea în academie, e îngrijire la intervale rare de timp [1]. 

Ori, pentru noi, tocmai această situație deschide o posibilitate neașteptată: ca aceste parcele să redevină grădini, legate între ele de alei care urmează traseele vechilor străzi ale cartierului.

Am luat legătura cu unul dintre proprietarii acestor parcele. I-am propus să începem acolo o grădină comunitară, îngrijită de locuitori ai orașului. Ideea l-a bucurat și ne-a încurajat să o ducem mai departe, rugându-ne să marcăm și adresa casei în care a locuit: Strada Arionoaei, nr 35.

„Undeva, în mijlocul orașului există un loc care a scăpat oricăror prescrieri a ceea ce noi numim urban. Pentru cei mai mulți dintre noi, el a rămas necunoscut. Pentru investitori cu forța, el reprezintă o gaură în oraș, numai bună de exploatat.

Dacă se întâmplă însă să ajungi acolo, e mai degrabă întâmplător, într-o plimbare cu timp de pierdut. 

E un loc abandonat de agenția umană dar din mijlocul căruia poți observa atingerea megalomaniei ei: casa poporului și catedrala mântuirii neamului. 

Aici însă copacii își găsesc liniștea iar arbuștii cresc nederanjați. Câțiva băieți joacă fotbal pe niște platforme de beton, resturi de la cine știe ce alt mare proiect abandonat, păsările cântă de împerechere, iar câinii aleargă liberi, ca în paradis, printre nuci, printre corcoduși, printre mure, romanițe, mușețel, și, poate, ferindu-se de scaieți. Aici, plopii stau martori înalți ai unor vremuri anume iar mașinile nefolosite zac fără probleme la marginea terenului fără de lege. 

Fazanii și-au făcut casă și par protectorii unui loc care a scăpat logicii umane.

Undeva departe se aude traficul, ca sunetul unor valuri, ca semn al unui căpăt de lume.”

Andreea David, 2025

[1] Chiar a existat recent o propunere de proiect în Consiliu General al Mulinicpiului Bucuresti care vizează reabilitarea întregii zone a fostului cartier, ce include atât parcul Izvor, cât și grădinile Casei Poporului și include și maidanul Academiei Române și transformarea lor în spațiu verde deschis. Nu știm însă cum ar putea evolua un astfel de proiect. https://buletin.de/bucuresti/proiect-o-parte-din-cartierul-istoric-uranus-va-fi-reabilitat-protocol-intre-patriarhie-academie-si-metrorex/ având în vedere ca de-a lungul timpul (în ultimii 30 de ani) au existat nenumărate propuneri ce au vizat darâmarea zidului ce înconjoară casa poporului, însă acest lucru nu a putut fi realizat niciodată. Gradinile au ramas nu doar închise publicului, ci și intens securizate. Accesul pe gazonul din fața senatului este strict interzis și orice îndrăzneală de a-l călca e sancționat de paznicii de la poartă, care apar imediat și te atenționează să părăsești verdele. Iar dacă ti se pare că într-o zi ai putea să scurtezi drumul și să intri pe poarta de la camera deputaților și să ieși la senat, mai bine ia-ți gândul (sunt bărbați cu arme ce-ți râd în față pentru asemenea gând năstrușnic.