Teodora Rotaru (n. 2001 București, România) a terminat studiile de licență și master la Universitatea Națională de Arte din București, secția Foto-Video. Este o artistă vizuală interdisciplinară ale cărei practici artistice includ: fotografie, performance, instalație și film experimental. Explorează cu precădere teme precum experiența personală, feminismul, ritualurile (cât și rolul acestora) și socialul-politic.
O direcție predominantă în lucrările sale o reprezintă componenta ritualică. Fiind inspirată de tradițiile antropologice și mitologice, construiește ritualuri personale care necesită propriul corp ca instrument.
Aceste ritualuri sunt adesea inspirate de simboluri feminine și structuri magice de cunoaștere. În această linie, figura vrăjitoarei se regăsește în lucrările sale. Un arhetip al autonomiei feminine și a unei cunoașteri care scapă logicii raționale patriarhale. Teodora explorează acest simbol nu doar ca figură mitologică sau istorică, ci ca strategie artistică și politică
Anca Olteanu (n. 2002 București, România) este absolventă a Universității de Arte din
București, departamentul foto-video.
Actualmente, practica sa artistică se concentrează pe instalații multimediale în care combină tehnologia cu mediile de tip analog, obiectivul fiind interacțiunea dintre privitor și creație:
-“Consider că ceea ce realizez trebuie să interacționeze cu cine privește, în mod fizic sau emotiv. Așadar nostalgia și dorul sunt sentimentele constante pe care doresc să le transmit către privitor ca să pot să îl apropii și să îl fac participant în creația mea fară a îl lasă detașat.”.
Astfel, principalele teme abordate sunt legate de elemente simbolice precum fereastra, copacii, insectele dar și relațiile interpersonale.
Totodată, în realizarea proiectelor sale, corectitudinea vizuală și tehnicile folosite sunt fundamentale pentru satisfacția ochiului care privește.
Am ascuns blocurile în spatele coroanelor de plopi
și am protejat plopii de tractoare și giganți.
Le-am cerut giganților, dacă tot voiau să construiască ceva,
să facă un zid care să despartă zgomotul mașinilor de sunetul greierilor.
Le-am cerut copacilor să-mi ofere mai mult aer ca să pot respira după o zi petrecută în oraș.
Mi-am chemat apoi oamenii pentru a sta fie la o masa câmpenească, fie doar pentru o conversație,
sau pur și simplu să fim în acest paradis uitat de câțiva ani.
Le-am arătat turiștilor cu mândrie locul pe care orașul meu l-a salvat, iar ei au decis să poposească acolo.
I-am alungat pe vânzătorii de porumb și castanet din locul unde aceștia nu aveau ce căuta
și am plantat semințe de zmeură și căpșuni pentru toți cei care vor trece pe aici.
Am întins apoi o pânză din gunoaiele de pe jos și mi-am făcut hamac din ea.
M-am uitat apoi la cer, inspirând aerul fructat și privind norii suflați de poluare, în timp ce culorile deveneau mai saturate.
Apoi am plecat acasă cu gândul de a reveni.
În cadrul rezidenței IN SITU, Anca Olteanu împreună cu Teodora Rotaru au propus o serie de ateliere de cartografiere. Acestea au urmărit construirea unor hărți afective ale spațiului retrocedat din parcul I.O.R., ca mod de explorare a felului în care oamenii percepeau acest loc și a relațiilor emoționale pe care le construiau cu el. Prin exerciții de observație, dialog și rememorare, participanții au redescoperit fragmente de memorie colectivă și personală, conturând o imagine vie a legăturii dintre comunitate și natură.
Demersul a pus în lumină nu doar atașamentul față de spațiul verde, ci și nevoia de a reflecta asupra coexistenței dintre oameni și celelalte forme de viață care dau sens și echilibru locului. Viețuitoarele non-umane au fost recunoscute ca prezențe active, indispensabile, parte dintr-un ecosistem comun și fragil. Atelierul s-a transformat astfel într-un exercițiu de conștientizare a interdependențelor dintre specii, o reflecție asupra responsabilității noastre colective de a păstra nu doar amintirile, ci și viața care pulsează în jurul lor.
stația scai 