EXPOZIȚIE

Vernisaj: 27 noiembrie 2025, ora 19:00

CAV – Centrul Artelor Vizuale Multimedia

Curatoare: Cristina Stoenescu

Artiști/Artiste: Ana Barbu Uzura, Alina Ion, Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Kira Valentina, Octav Avramescu & Noel Schmidlin, Raluca Paraschiv & Marina Oprea, Tatiana Fiodorova-Lefter, Teodora Rotaru & Anca Olteanu

De-a lungul acestui an, împreună cu Ana Barbu Uzura, Alina Ion, Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Kira Valentina, Octav Avramescu & Noel Schmidlin, Raluca Paraschiv & Marina Oprea, Tatiana Fiodorova Lefter, Teodora Rotaru & Anca Olteanu, am participat la marșuri, acțiuni, derive, mese comunitare; am citit, am scris, am făcut trocuri, am compus manifeste, am cântat. Am citit vederi active, au mers prin iarba înaltă, au găsit istorii puțin cunoscute ale unor fundații abandonate, ale unor sculpturi abandonate; au filmat, fotografiat, privit. În centrul tuturor acestor acțiuni, se află dorința de a afla mai multe despre spații neprescrise, maidane, și ce înseamnă aceste țesuturi interstițiale pentru oraș, pentru noi, pentru ceilalți.

Parcul Alexandru Ioan Cuza, sau IOR, așa cum îl știu eu de când eram copil și cum este cunoscut tuturor din cartier, în apropierea Întreprinderii Optice Române, a fost punctul de început, dar nu singurul spațiu neprescris din programul In Situ din ultimele luni. Aproape o treime din parc este retrocedat în 2005 ilegal, cu acte pierdute prin arhive municipale greu recuperabile. Urmează un șir de procese folosite pe post de material electoral în care primăriile nu pot cădea de acord cine poate da în judecată pe cine. Între timp, sute de copaci sunt otrăviți de la rădăcină, arși și tăiați zi și noapte, și mai ales noaptea. Anul trecut masacrul cel mai mare s-a produs în noaptea de Sfântul Andrei când oamenii nu au mai ajuns, înghețați, să îmbrățișeze copacii. Grupurile civice se organizează pe rețele de socializare, în care documentează încontinuu pierderile. Apar pe ecranul meu de telefon apeluri de păzit copacii împotriva drujbelor. Dl. Marian, Ioana, dna. Rodica, Andrei, Vlad, și multe alte nume se alătură – ne găsim înghețați, cu lanterne în mijloc de noiembrie, în jurul trunchiurilor căzute, aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure. De aproape trei ani deja, Andreea David, artistă, coregrafă, activistă, coordonatoarea programului nostru, organizează acțiuni și se alătură protestelor și grupurilor civice din jurul parcului.

Care este vocabularul artistic confruntat cu astfel de situații? Mi-am pus adesea întrebarea pe parcursul anului, mai ales într-o perioadă în care spațiile de artă par să existe în timpuri dezarticulate, profund introspective, încă fragile în dinamici de piață, politici culturale fără voci solidare, interese izolate și multă muncă precară. Putem vorbi de artă participativă, activism? Cum evităm exploatarea comunităților în astfel de procese? Este mereu nevoie de mai mult timp, mai multă încredere, și am învățat pe parcursul acestui proiect, de multă consecvență. Pentru moment, alături de Andreea David s-a format o echipă de lucru: artiștii Irina Botea Bucan și Jon Dean, a căror experiență în artă în comunități a ghidat o mare parte din modul în care privesc această experiență; Maria Alexandru (Malexan), arhitect peisagist poetic care ne-a condus pe parcursul verii în multe alte tipuri de maidane; curatoarea Anastasia Palii prin ochii căreia vedem acest catalog/jurnal/dialoguri; Vlad Dragne, documentarist și artist. Din atelierele și prezentările susținute de grupul de lucru, dar și de invitați, am explorat grade de participare, moduri de comunicare și tensiuni care apar în acțiuni colective. Fiecare intervenție artistică este diferită în acest sens, și adesea distinctă de ceea ce fiecare lucrează de obicei. Spațiile neprescrise au modelat în acest fel și experimentări artistice pentru mulți dintre noi, nu doar în ceea ce privește mediul de exprimare, dar și în procesul de lucru: adeseori asiduu, dificil de așezat într-o singură intervenție, și aproape imposibil de așezat într-o expoziție. Aceste spații sunt definite în demersul nostru ca fiind locuri fără indicații precise de cum pot fi utilizate, locuite, percepute, adeseori marginalizate, aflate la granița dintre natură și dezvoltarea urbană accelerată.

Tocmai de aceea, întorși la final de an, la spațiul de artă CAV de pe strada Biserica Enei, artiștii lucrează cu urme ale acțiunilor din spațiile neprescrise, în loc de activarea unor documentări punctuale. Broderiile realizate de Kira Valentina invită la continuarea cusutului pentru viitoare bannere de protest – obiecte expuse în ambele ipostaze, fiecare cu un cântec și cu un ritm propriu. Cosmina Moroșan și Anticorp Solar reflectează asupra soluțiilor identificate în încercarea de a aparține, uneori în jocuri de-a v-ați ascunselea, în camuflaj, sau altfel în episoade de locuire temporară a spațiul retrocedat. Demersul lor s-ar putea traduce într-o ocupare inversă, care lasă spațiul să treacă prin cort, noapte, dimineața în căldura soarelui, prezențe într-un loc incert. În spații fără reguli prescrise, demersul lor se interconectează cu alte forme de proteste în care sunt activi, cu un imaginar extins înspre ipostaze ale ecocidului din zona retrocedată a IOR și forme de violență, în mijlocul cărora au loc încercări de a media pacea. În spațiul de la CAV, ce rămâne în urmă este o hartă care își caută punctul de observație, crâmpeie afective și active.

Într-un alt strat cartografic, Raluca Paraschiv extinde experiența tururilor din cartierul Drumul Taberei de anul trecut și îl transformă, împreună cu Marina Oprea, într-o experiență a derivei situaționiste. Toți cei din grupul de lucru și membrii grupului civic local iau parte la realizarea unui tur imaginar prin parcul defrișat IOR. Vocile lor prin radio și traiectoriile trasate apar ca un moment suspendat pe marginea unui prezent incert, între utopie și distopie, în mijlocul trunchiurilor arse.

Aceste rămășițe, obiecte, urme, evită să stabilizeze ceea ce înseamnă un spațiu neprescris, ci descriu mai departe distanțele parcurse în ultimele luni în intervenții artistice și procese de reflecție. Acțiunile in-situ rămân in-situ, iar ceea ce se poate înscrie într-un proces de translație este un vocabular aflat pentru mulți dintre artiști încă în formare. Teodora Rotaru și Anca Olteanu realizează hărți mentale și delimitează spații imaginare în ore de atelier de desen pe iarbă, identificând puncte comune între cuvinte, descrieri și stări. Mulți dintre artiști au participat și în acțiunile celorlalți, în scenarii planificate larg, dar lăsate libere în desfășurare, așa cum au fost serile în care Octav Avramescu și Noel Schmidlin descriu reverberația unei fundații abandonate în zona dintre bulevardele cu numele Unirii și Octavian Goga… Artiștii creează aici instrumente muzicale noi, corzi conectate cu microfoane piezo la fundațiile din beton și fier pe locul unde s-ar fi planificat o nouă clădire Opera Română, parte dintr-un maxi centru cultural Cântarea României cu șapte săli de spectacole! În concertul astfel organizat, din corzi întinse peste fundațiile în ruină, alți artiști reacționează: dans, performance, text, noapte și păsările observă prezența temporară a unei clădiri doar imaginate, dar niciodată cunoscute, peste un cartier care mai există acum doar în arhive. Alteori, intervențiile sunt relaționale, așa cum Alina Ion dezvoltă o abordare conceptuală, legată de economii alternative, numită ‘troc la bloc’, creând reguli realizate de comun-acord, de schimb în spații-țesut publice. La CAV, blocul e moale, de hârtie, din carton; noi îl conturăm și îl redesenăm în cartierele noastre. Găsim în aceste forme organice lucruri și note și gânduri pe care le-am putea schimba și noi între grădini, vara, între vecini.

Ana Barbu Uzura și Tatiana Fiodorova Lefter pornesc dintr-o abordare similară, de natură observațională, care face loc și pentru alții să împartă spațiile și bulele de timp de atenție create. Tatiana Fiodorova Lefter organizează ateliere de pictură cu acuarele, unde fiecare detaliu, nuanță de culoare dintr-o plantă sau peisaj selectat devine în sfârșit prezentă, de parcă o lentilă definește, în sfârșit, conturul unei frunze, flori, tulpini în detaliu. Ana Barbu Uzura ne spune că putem și noi învăța cum arată diferite specii de plante, dar, de fapt, ne ajută să aflăm numele lor științific, ca să putem avea încredere în numele lor inventat, iar acela deja e în alt spațiu – al unei poezii, al unei fanzine sau între rosturile din parchetul casei noastre. Urmele lor sunt altele: sunt pietrele din sculpturile din parc uitate, sunt cuvintele care îți descriu cum este acolo de fapt,cum ar putea fi sau cum se simte un spațiu liber, comun, aproape.

De la fereastra apartamentului meu, în apropierea parcului de lângă care nu m-am putut muta, văd arici printre grădinile de blocuri și știu că și ei au fugit din parcul ne-parc. De la Malexan știu de Gilles Clément și despre al treilea peisaj – zone ale ecologiilor spontane. La recomandarea Irinei am parcurs Braiding/Împletind Sweetgrass de Robin Wall Kimmerer și ascult mereu povești cu grădini din Rădești, Urziceni. M-am gândit des să caut în conversațiile mele cu Andreea să vedem dacă găsim conexiuni între ce se întâmplă cu protestele pentru parc, intervențiile din acest an și cartea Notes Toward a Performative Theory of Assembly [n.tr. Note pentru o teorie performativă a adunării] de Judith Butler. Le păstrez aici alături de eseuri, căutări, texte de pe Substack și căutări comune cu alte proiecte similare sau, cel puțin, învecinate. În același timp cu expoziția de la CAV, în luna decembrie, organizăm și expoziția în două scări de bloc din jurul parcului IOR, în spații unde ne-am putea regăsi împreună.

Note curatoriale de Cristina Stoenescu

Cristina Stoenescu este o curatoare și cercetătoare din București, interesată de istoria recentă a artei în România și în regiune, cu o pasiune pentru fotografie, artă video și discuții lungi. A studiat științe politice, istoria artei, educație culturală și sociologie în București și Maastricht, iar în prezent face parte din colectivul curatorial many-body și își scrie teza de doctorat la Facultate de Științe Politice a Universității din București. Împreună cu artista Larisa Crunțeanu organizează an de an seri de artă video în aer liber, într-un program intitulat FIASCO, iar în 2023 a făcut parte din echipa curatorială a bienalei de artă contemporană Art Encounters My Rhino Is Not a Myth.

Organizator: Asociația SCAI
Parteneri: aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure, tranzit.ro Bucuresti, Platforma de Mediu pentru București, Revista Arta, Zeppelin, CAV

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării